Spor de zor pentru judecător…

Înainte de a intra în subiectul propriu-zis, este bine ca să înţelegem despre ce vorbim, pentru că am observat că toată lumea zice orice, în toate direcţiile şi pe toate vocile posibile, ştiind mai mult sau mai puţin ce spune, cu sau fără o logică minimală. Să începem prin nişte definiţii din DEX, ca să nu ne auzim vorbe, combinăm definiţiile în condiţiile existente şi tragem nişte concluzii bazate pe o logică elementară, ca de obicei…
Salariul este o sumă de bani pe care o primeşte o persoană pentru munca depusă într-o perioadă de timp – de obicei, timp de o lună.
Sporul salarial este un adaos (în bani) la salariu, acordat pe diverse motivaţii, de obicei legate de condiţiile de muncă.
Stresul este un nume dat oricărui factor (sau ansamblu de factori) de mediu care provoacă organismului uman o reacţie anormală.
Şi acum, vorba lui Nae Ionescu, iată faptele…

1. Magistraţii (başca grefierii şi arhivarii!) s-au „răsculat spontan” (şi de-atunci o tot ţin langa…) că nu au primit sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază, dobândit de magistraţi pe cale judecătorească. De menţionat că acest spor a fost reglementat printr-o… hotărâre judecătorească.
2. Magistraţii au solicitat demisia ministrului Predoiu, autosuspendatul penelist din fruntea Justiţiei pesedisto-pedeliste.
3. Deşi ministrul Predoiu i-a asigurat pe protestatari că „mesajul lor a fost recepţionat”, cerând sprijinul CSM-ului pentru reglarea situaţiei, asociaţiile profesionale au hotărât continuarea exact pe dos…
4. Asociaţia Magistraţilor din România intenţionează să facă un denunţ la Parchetul Instanţei Supreme (adică alţi magistraţi) împotriva ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu. Şi cum ministrul Predoiu este pus politic iar magistraţii n-au voie să facă politică… taman bine!
Hai să ne dăm şi noi cu părerea pe tema asta!
Walter B. Cannon, pionierul cercetărilor în domeniul stresului, încă din anul 1915, în urma cercetărilor sale, stipula că, în faţa stresului, există două tipuri de reacţii: „fight or flight” – adică, mai pe româneşte, luptă sau fugi! E interesant cum magistraţii români au adoptat doar prima variantă, pentru că se ştiu stăpâni pe situaţie: ei decid! Adică ei au judecat, ei au hotărât, în interesul LOR … N-am auzit de vreun caz în care un magistrat s-a lăsat de împărţeala dreptăţii prin Românica şi s-a dus la căpşuni, în Spania, de exemplu… Şi nici că mulţi magistraţi români ar fi plecat „dincolo”, unde ar fi făcut cariere fulminante cu modul lor de a împărţi dreptatea cu conştiinţa, iar nu cu legea, cum fac atâţia pe meleagurile noastre…
Fiindcă veni vorba, efectele stresului sunt următoarele – binenţeles, de la caz la caz, în funcţie de organismul fiecăruia:
– fizice (dureri de cap, tulburări cardiovasculare, deficienţe gastrointestinale, alergii, probleme dermatologice, tulburări ale somnului şi cele ale respiraţiei etc.);
– psihologice (probleme emoţionale şi cognitive, precum, insatisfacţia muncii, depresia, anxietatea, plictiseala, frustrarea, izolarea, resentimentul etc.);
– comportamentale:
a) cele referitoare la persoană (evitarea lucrului, utilizarea alcoolului şi drogurilor, pofta exagerată sau diminuată de mâncare, agresivitatea faţă de colegi sau membrii familiei, probleme interpersonale etc.);
b) cele cu impact organizaţional (absenteism, fluctuaţie profesională, predispoziţie spre accidente, productivitate scăzută etc.).
Având în vedere cele de mai sus, care este probabilitatea ca hotărârile judecătoreşti să fie valide? Este interesant şi cum un spor de 50% din salariu reglează subit homeostazia magistraţilor…! Cum s-a motivat cererea sporului de stres, de către magistraţi? S-au adus certificate medicale din care reieşea că 50% au probleme cu nervii? Daţi publicităţii, oameni buni, o statistică, cu numele şi prenumele magistraţilor care s-au îmbolnăvit de boli psihice în ultimii 10 ani! În schimb, oricare om de rând poate face o listă cu ce averi au făcut diverşi magistraţi în ultimii 10 ani…
Alt aspect: unde au fost aceşti magistraţi când a fost abrogată legislaţia cu sporurile şi grupele de muncă (1997-2000)? Sau treaba cu „Nimeni nu-i mai presus de lege” şi că toţi suntem egali în faţa legii e doar o chestiune teoretică? Atunci nu au mai primit sporuri de condiţii periculoase muncitorii care lucrau în condiţii deosebite la salubritate, întreţinere drumuri, canalizare, industrie chimică etc. Şi cum s-a procedat? A venit o comisie de la Mediu şi de la Sanepid să constate şi s-a luat în calcul şi numărul îmbolnăvirilor de la medicii de firmă. Şi au constatat (sic!) că nu se îndeplinesc condiţiile pentru sporuri, deşi oamenii lucrau (şi lucrează!) în condiţii grele, condiţii cu risc iminent de îmbolnăvire, condiţii care le periclitează viaţa şi sănătatea. De ce nu se iau aceste date în calcul şi la magistraţi? Vedeţi câţi s-au îmbolnăvit de boli psihice în ultimii 10 ani, dacă lucrează în condiţii de solicitare neuropsihică şi, bineînţeles, să stea o comisie o lună să constate factorii de risc, prin sediile superbe, dotate cu termopane, aer condiţionat peste tot etc.! Plus că, la cât mă duce pe mine tărtăcuţa, nişte mulţi bani în plus nu bagă minte în capetele în care lipseşte, şi nici nu creşte responsabilitatea cuiva, ci creşte doar pofta de a tot mai cere, când se vede că se poate!
Privind problema din alt unghi: însuşi protestul magistraţilor şi auxiliarilor din justiţie, de întrerupere a activităţii zilnic, nu întruneşte cumva elementele constitutive ale mai multor infracţiuni concurente, înşişi magistraţii putând fi blamaţi pentru constituire în grup infracţional organizat, odată ce, cu bună ştiinţă, îşi exercită cu rea credinţă mandatul în asigurarea unui serviciu public, prejudiciind justiţiabilii, în scopul dobândirii, pentru sine şi pentru alţii, de foloase materiale injuste şi ilicite/ilegale? Curtea Constituţională – aşa cum s-a pronunţat, bine sau discutabil, dar decizia ei este o decizie cu forţă juridică superioară simplelor hotărâri judecătoreşti, prin ierarhia pe care însăşi Constituţia o stabileşte – a decis că strategia magistraţilor de a-şi teleporta singuri, prin hotărâri judecătoreşti, sporuri ş. a. m. d., pe baza unor acte normative ABROGATE, după principiul „noi pasăm, noi dăm cu capul”, poate fi considerată ilicită, postând puterea judecătorească în conflict constituţional cu celelalte puteri în stat – cu atât mai mult cu cât, de exemplu, pentru recentele hotărâri legate de sporuri ale magistraţilor de la Înalta Curte, ar urma să soluţioneze ei înşişi propriile cauze în recurs! Când, în mod normal, un judecător nu se poate pronunţa nici măcar asupra unor cauze ale unor rude proprii sau afini de gradul IV…
Magistraţii pun problema că, în procesul de judecată, condamnă infractorii şi apoi se întâlnesc cu ei prin locuri publice. Oare n-o fi cumva, de fapt, o justificare pentru acei magistraţi care judecă strâmb şi nu fac dreptate? Căci, un infractor mai greu e capabil de a ataca un judecător pentru că a fost băgat în închisoare, însă un nevinovat care a fost băgat „la răcoare” are mari şanse ca să-i ceară socoteală în stradă judecătorului nepriceput ori corupt! Şi atunci, de fapt, nu cumva sub solicitarea sporului de stres stă ascunsă o solicitare de premiere pentru injustiţie? De ce oare, la o justiţie de doi bani, veniturile trebuie să fie de zeci de milioane???
Caterinca cea mare este că magistraţii îşi dau singuri dreptate şi bagă singuri mâna în bugetul statului, muncit de noi, restul, dar după ce bagă mâna să vadă că nu mai sunt bani! Precum Boc, când îi zicea Tăriceanu că nu-s bani de salarii pentru profesori… Cred că judecătorii români de azi ar fi în stare să dea o hotărâre judecătorească prin care să ne pună pe toţi să muncim dublu, dar cu salariile la jumătate, să ne dispară pâinea de pe masa copiilor, doar ca să aibă ei cozonacul zilnic! Sau, cum zicea Vali Stan: nu contează că dărâmăm ţara asta, contează doar să fim noi la putere  – şi ce putere are un judecător! – şi să facem averile mari!
Plus că n-am văzut niciodată ca Asociaţia Magistraţilor să se sesizeze din oficiu pentru hotărârile judecătoreşti date de colegii lor din ţară, sau cele care se pierd de zor la CEDO. Nu există onoarea profesională a lor? Nu ar fi normal ca ei să fie primii care să-şi facă singuri curăţenie în propria ogradă, decât să sară de trei coţi în sus când se generalizează, de către vreun gazetar, că justiţia e coruptă? Păi, OK, ca să nu fie confundaţi cei corecţi cu cei corupţi, cei capabili cu incompetenţii şi tot aşa…, atunci să ia atitudine, că altfel pot fi bănuiţi nu de naivitate, ci de complicitate…
N-am văzut/auzit niciodată că Asociaţia Magistraţilor s-a pronunţat, măcar din punct de vedere moral, împotriva unor colegi care sunt bănuiţi de corupţie! Presa a descoperit o mulţime de cazuri şi hotărâri judecătoreşti care miros de la o poştă a corupţie. Nu-i doare nici în cot, pentru că ei sunt INAMOVIBILI. De ce această asociaţie a magistraţilor, sau CSM-ul, au tăcut şi au muşamalizat faptul că, datorită acestui „caz Gorbunov”, presa a descoperit ÎNCĂ 180 de astfel de cazuri, gen „Gorbunov”, din care 80 dintre ei erau infractori foarte periculoşi, eliberaţi tot pe caz de „glaucoame”? De ce a fost concediată numai o magistrată din Braşov? Dar, cu ceilalţi magistraţi, ce facem? Dar cu cei de la Craiova? De ce numai datorită presei, în doar 2 săptămâni, toţi aceşti infractori au fost găsiţi şi încarceraţi înapoi în penitenciare? Până la momentul respectiv nu-i căuta nimeni? S-a dorit cu tot dinadinsul să ne convingă pe noi şi să ne distragă atenţia de la faptul că acest „caz Gorbunov” este unul singur izolat, ca să uităm de celelalte 180 de hotărâri judecătoreşti care au iz de corupţie, incompetenţă sau de prostie? Mai sunt o serie de întrebări misterioase la care nu s-a răspuns… Plus încă una: dacă magistraţii au de gând să facă plângere penală (nu că i-aş lua apărarea ori că m-ar interesa musiu Predoiu-cel-autosuspendat-din-PNL-ca-să-devină-pesedisto-pedelist) noi, proştii, de care îşi bat joc în mod sfidător, ce ar trebui să facem???